B & A (20 January 2009)

Before and After

I am a nightmare as sweet as a dream,
My voice delights your ears because it’s soft as a scream;
You never tasted such a poisonous kiss
With a bitter-sweet taste that anyone would miss;
My hands are so soft and so weak
But the power that they posses is so big.
You’ll never see tears in these big black eyes
Although you’ll never guess their truth nor their lies
You see an angel but the devil lies inside,
I pretend I don’t know but I’ve already read your mind.
My soul is rotten but it has a core that still lives,
My ideology can cancel all of your believes.
My heart is wounded and broken in half,
Yet, the pieces are capable of loving and laugh.
You can’t hate me, but you’ll never love me
Because I can see clearly the way you can be.
I could become whatever you want to see
But the eyes cannot feel, so don’t put your trust in me.

Don’t ask anybody, they don’t know who I am
You’ll never find out even if you’ll take the exam,
An exam life makes you take …
So, please…don`t start to dig in, like it`s just a piece of cake…
Don’t ever call out my name or search me out
Don’t try to love me, ’cause you’ll only flame-out

Vine, vine primăvara. Încet, dar sigur...

E soare, dar încă e frig... Nu contează însă, primavara e pe drum, îndrăznesc chiar să mă gândesc la vară.

Floricele pe câmpii, aer prospăt, ieşiri la iarbă verde şi grătare (deja mă ia cu fluturaşi), plimbări până seara târziu, copii guralivi prin parcuri, vrăbiuţe şi mai guralive prin copaci, haine subţiri sub care mă pot mişca... Toate astea îmi dau un semntiment de libertate. Iarna te cuibăreşti la căldură, chiar dacă mai ieşi la o sanie sau un schi / snowboard, vrei înapoi lângă şemineu / foc / gura sobei / aragaz să te încălzeşti cu o ciocolată caldă sau un ceai. Dar primăvara e altfel...pe când dă caldura vrei afară să-ti mai dezmorţeşti picioarele, să mai culegi nişte păpădii, să vezi cum ţi-au înflorit pomişorii din livadă. Poţi sta în parcul din faţa blocului, nu te agiţi că ţi-e frig, că îngheţi cu fundul pe bancă, admiri cu ocazia asta si explozia de culori nebănuite când natura prinde iar viaţă...

Oricum pentru mine, primăvara e specială...nu pot să nu o iubesc... Am ataşat şi o melodie care mă face mereu să intru în atmosfera primăvăratică, sper să aibă acelaşi efect şi pentru voi ...



Muzica

Panica în metrou

Era doar o altă dimineaţă în care metroul nu mai ajungea. Aşteptam pe un peron gri şi infect un mijloc de transport în care urmau să urce zeci de persoane, doar din staţia în care mă aflam. Nu ma puteam gândi decât la oamenii care urmau să se împingă, şima vor călca în picioare...de parcă dacă n-ar face asta ,metroul nu poate porni sau n-o să-i ducă destul de rapid la destinaţie. Mai erau 5 minute până la ora 8 când am urcat. Iar o să ajung prea târziu pentru o cafea, de profesori nu-mi fac probleme, nici e nu vor ajunge mai repede. Sigur sunt prinşi în trafic ... sau pur şi simplu n-au chef să între încă la curs. 

Doar aceeaşi zi banală, cu acelaşi program, aceeaşi viaţă, aceiaşi oameni needucaţi care sunt în stare să te doboare din picioare doar pentru a prinde un loc pe un scaun jegos. Mi-e silă, dar prefer să nu mă mai gândesc la asta, poate în câţiva ani reuşesc să fac nişte bani să-mi iau o maşină...sau poate nu. E criză cică, nu mi-am găsit nici loc de muncă...Unde naiba? Că toţi sunt concediaţi... alta care face facultatea degeaba. Şi cum mă gândeam eu la lucrurile astea, aşa, aiurea, văd lângă mine un tip cu un hanorac murdar, cu cluga pe cap şi cu o mână-n buzunar. La un momendat, tipul ăsta începe să strige ca un nebun, cum că s-a săturat, că nu mai suportă, nici nu mai ştiu ce. E clar că nimeni nu-l lua în seamă, e doar altul care se crede buricul pământului. Totul s-a schimbat în clipa în care a scos un pistol. La început lumea a înmărmurit. Toţi stăteau şi  îl priveau cu gurile căscate, ca şi cum în mână nu ar fi avut un pistol, ci o pula de 70 de centrimetri. Nu se gândeau ei la ce l-a apucat pe ăsta să facă scandal, nu. Ei se gâdeau cum naiba li s-a putut întâmpla lor să urce în acelaşi metrou cu un nebun, că doar ei erau centrul universului, regalităţi nedescoperite încă, atotputernici protejaţi de providenţa divină. Dar brusc, pe mutrele lor de idioţi a aparut o privire instinctuală de apărare când primul glonţ a fost descărcat în sus. Toţi au început să se repeadă spre uşă, chiar dacă era închisă, sau spre geamuri, ca şobolaniice fug de pericol. Tipul mai agitat a început să tragă în mulţime, nimerindu-l pe unul în umăr. Rănitul a căzut la pământ fiind călcat în picioare de mulţimea panicată. O mamă încerca din răsputeri să-şi apere bebeluşul aflat într-un cărucior, îndoindu-se deasupra lui. Un copil de vreo 6 anişori separat de maică-sa în îmbulzeală a căzut la pământ exact în momentul în care s-a descărcat al treilea glonţ. Tipul cu pistolul s-a sinucis, însă nimeni nu a observat asta, toţi continuau să dea cu pumnii în geamuri şi în uşi încercând să iasă. Din fericire metroul a ajuns rapid la prima staţie şi toţi au năvălit afară. 

Două victime. Doar două victime în urma presupusului atac: bărbatul împuşcat în umăr, scăpând doar cu câteva vânătăi de sub picioarele animalelor dornice de supravieţuire, şi un copil. Copilaşul de 6 anişori, nici măcar atins de căpcăunul cu pistolul, ci strivit de mulţime. Corpul lui fragil nu a rezistat tălpilor groase ale uriaşilor. A rămas în urmă, întins pe jos, plin de răni şi vânătăi, doar maică-sa plângea lângă trupul lui neînsufleţit, restul vorbeau despre cum au scăpat de nebunul din metrou. Toată treaba a durat cam 5 minute, atât a durat până ca metroul să ajungă dintr-o staţie în alta, dacă o singură persoană îl asculta pe sinucigaş, dacă avea curajul să-l întrebe de ce e supărat, poate nu ar fi fost nici o victimă. Nu, au preferat toţi să fie indiferenţi, aşa suntem noi...animale dornice doar de supravieţuire...